Cu gândul său des citat – pe care îl putem citi în prefața lucrării Magyar Athenas – nu doar putem caracteriza întregul drum al vieții, opera și cariera lui Bod Péter, ci îl putem înțelege și ca un îndemn actual, care transmite un mesaj demn de luat în seamă pentru posteritate.
În scrierile sale a luat poziție în mod conștient pentru folosirea limbii maghiare; a fost un istoric literar de importanță determinantă, scriitor, pastor reformat, jurist și istoric bisericesc.
Este caracteristic unei personalități multilaterale faptul că principiile sale teologice științifice și de credință fermă sunt legate de concepțiile sale de istoria bisericii și a literaturii, de chestiunile de drept canonic, precum și de concepția sa despre maghiaritate.
Ca precursor al iluminismului maghiar, cel mai important savant ardelean al epocii este unul dintre cei mai de seamă reprezentanți ai culturii ardelene progresiste.
Bod Péter provenea dintr-o familie nobilă secuiască de rang de călăreț (lófő), sărăcită. Deși săracă din punct de vedere material, dar bogată sufletește și în valori spirituale, familia secuiască maghiară l-a văzut venind pe lume la 22 februarie 1712, în comuna Cernatul de Sus din Trei Scaune. Școala elementară a început-o în satul natal, apoi la școala din Cernatul de Jos, iar mai târziu, din 1724, a învățat la Colegiul Reformat din Aiud, unde, în condiții modeste, a terminat clasele inferioare. Din autobiografia sa aflăm despre viața sa plină de lipsuri, soarta, activitatea, problemele și greutățile sale.(…)
Din cauza greutăților materiale și-a terminat studiile cu unele întreruperi. În 1729 acceptă invitația celor din Baia Sprie pentru ocuparea postului de rector. Din câștigul obținut aici își continuă studiile medii la Aiud, unde a studiat filozofia și teologia. Cheltuielile vieții de colegiu le acoperă din ajutorul anual de treizeci de forinți al elevilor săi particulari, al contesei Bethlen Kata, precum și din plata diferitelor funcții asumate în cadrul instituției. Din 1736 devine bibliotecar al colegiului, iar din 1737 profesor asistent de limba ebraică. Tânărul talentat, din vara anului 1740 – ca bursier al colegiului, la care au contribuit cu o anumită sumă și binefăcătorii săi – își continuă studiile în Olanda, la universitatea din Leiden. Acolo și-a îmbogățit în primul rând cunoștințele teologice și istorice și a studiat și limbi orientale, ebraica, aramaica și araba, unde a obținut rezultate remarcabile. Timp de trei ani a ascultat prelegerile unor profesori renumiți. În autobiografia sa relatează cu mulțumire plină de bucurie despre anii petrecuți în Olanda: „am petrecut trei ani printre studii, cu cea mai mare desfătare a sufletului meu”. La 29 noiembrie 1743 sosește acasă la Aiud, însoțit de o ladă cu multe cărți, moment în care contesa Bethlen Kata, văduva contelui Teleki József, îl primește în castelul său de la Hoghiz ca preot de curte, unde și-a început slujirea la 29 decembrie. Aici nu a îndeplinit doar slujba preoțească, ci a organizat și catalogat și biblioteca lui Bethlen Kata din cetatea de la Făgăraș. Examenul preoțesc l-a susținut la 15 iunie 1744 la sinodul din Bățanii Mari, iar la 17 a fost hirotonit preot. Din 1746 nu este doar preot de curte, ci și preot parohial la Hoghiz. În martie 1748 s-a căsătorit cu Enyedi Mária. Din căsătoria lor s-a născut doar o fetiță, pe care ulterior contesa a luat-o la ea și a crescut-o în conacul său, după ce mama acesteia a murit la scurt timp după nașterea copilului. La 2 decembrie 1749, la invitația eclesiei din Ighiu, se mută la Ighiu. Din acest moment și până la moarte a îndeplinit funcția de pastor la Ighiu.
La 11 ianuarie 1758 a fost ales notar ordinar al districtului bisericesc de la Alba Iulia, iar la 28–30 iunie – 1 iulie 1767, la sinodul din Târgu Secuiesc, notar general.
În autobiografia sa își povestește în detaliu viața, căsătoriile, nașterea copiilor, relatează despre tragediile familiei „Întristarea pe care mi-a adus-o pierderea copiilor mei” și despre încercările de după acestea. Mai departe, scrie despre îndatoririle zilnice din cadrul comunității, putem afla cum devine deopotrivă jurist și medic al poporului său iubit, îi putem cunoaște cercul de prieteni, întâlnirile, tipărirea cărților sale, precum și aspectele financiare ale acestora.(…)
Figură determinantă a istoriografiei și istoriei literare a iluminismului timpuriu maghiar, personalitate savantă recunoscută a Transilvaniei, a plecat dintre cei vii la 2 martie 1769. Înmormântarea a avut loc în cimitirul preoților din Ighiu, la 12 martie 1769. În 1912, cu ocazia aniversării a 200 de ani de la naștere, în cadrul festivităților organizate de Colegiul Bethlen Gábor din Aiud, cenușa sa a fost reînhumată în curtea bisericii reformate din Ighiu.(…)
Savantul pastor a petrecut la Ighiu cea mai mare parte a perioadei active a vieții sale. Fosta sa funcție de profesor, rânduiala studiilor de la Leiden și fundamentul teologic, precum și cariera pastorală au contribuit la pregătirea lucrărilor sale de tematică bisericească și pedagogică. Astfel, în anii de slujire petrecuți la Ighiu și-a scris în cea mai mare parte lucrările teologice, de istoria bisericii și istorice. Opera sa a reprezentat o piatră de hotar pentru cultura maghiară; prin activitatea și scrierile sale, știința a înaintat dincolo de concepția medievală despre lume, dar nu doar prin talentul și mintea sa strălucită, ci și prin inima sa a fost o făclie călăuzitoare a epocii sale, devenind astfel, prin viața sa, o binecuvântare a națiunii lor.
Opera sa principală, Magyar Athenas, este primul lexicon de scriitori în limba maghiară, care cuprinde biografiile a 528 de scriitori și savanți maghiari din Bazinul Carpatic, publicat la Sibiu în 1766. De asemenea, lucrarea sa Istoria Sfintei Biblii (Sibiu, 1748) poate fi răsfoită și ca prima monografie de istorie literară maghiară, deoarece, după istoria universală a manuscriselor și edițiilor Scripturii, prezintă și traducerile maghiare ale Bibliei. Calendarul Szent Heortokrates, adică ... scurta istorie a sărbătorilor întâlnite între creștini și a sfinților consemnați în calendarele obișnuite (Sibiu, 1761) a rezumat istoria sfinților catolici populari în Transilvania. La trei ani după ghidul său de legislație bisericească Judiciaria fori ecclesiastici praxis (Sibiu, 1757), scrie istoria religiilor creștine de la începuturi până la sfârșitul secolului al XVIII-lea, intitulată Scurta istorie a Bisericii luptătoare a lui Dumnezeu (1760), în a cărei prefață, ca al doilea după Apáczai Csere János, a formulat oportunitatea înființării unei Societăți a Savanților Maghiari.
În lucrarea sa intitulată Szent Hilarius putem citi o serie de constatări aforistice, presărate cu umor și actuale până astăzi, despre viață și despre caracterul uman, despre relații, despre funcționarea societății; de fapt, în cartea sa asemănătoare unui roman, scrisă sub formă de catehism, a criticat cu o lejeritate jovială societatea în care trăia.
A rămas până astăzi în manuscris opera sa alcătuită din paisprezece capitole, Istoria secuilor (Siculia Hunno-Dacica), prima descriere detaliată a Ținutului Secuiesc, înaintea lui Benkő József și Orbán Balázs, în care relatează în detaliu despre obiceiurile ardelene, despre mediul geografic și despre descoperirile arheologice, mai ales în legătură cu patria sa mai restrânsă, Trei Scaune. Această lucrare i-a servit lui Benkő József la scrierea operei sale „Imago inclytae in Transylvania nationalis Siculucae historico-politica”, apărută în 1791.
Smirnai Szent Polikárpus (Aiud, 1766), lucrare utilizabilă până astăzi, cuprinde biografiile a douăzeci și șase de episcopi reformați ardeleni. Dicționarul latin–maghiar, maghiar–latin de Pápai Páriz Ferenc, publicat tot la Sibiu în 1767 sub îngrijirea lui Bod, completat cu observații și o parte în germană, a fost folosit de elevi chiar și la începutul secolului al XX-lea.
Pe lângă activitatea sa enciclopedică și juridică, trebuie amintită și activitatea sa cartografică, deoarece a desenat hărți care nu urmăreau atât scara și precizia geometrică, ci mai degrabă erau realizate cu scop pedagogic, din care să se poată citi hărți religioase, istorie, chiar și migrația maghiarilor din patria de origine. Hărțile păstrate în biblioteca Colegiului Reformat din Aiud sunt primele încercări ale geografiei istorice maghiare.
A învățat și a studiat limba română, ba chiar l-au interesat și creațiile literaturii bisericești române. În istoria scrisă despre români, Brevis Valachorum Incolentium Historia, putem recunoaște o istorie bisericească a românilor ardeleni scrisă în spiritul primei școli de cunoaștere a statului. Una dintre cele mai monumentale opere ale sale – rămasă până astăzi în limba latină – este Historia Hungarorum ecclesiastica.
Prin puterea sa de muncă neclintită, prin marea sa erudiție, prin disponibilitatea sa permanentă la muncă, prin modul său captivant de expunere, a câștigat prețuirea teologilor și a savanților din cercul său. De fapt, Bod Péter, ca istoric bisericesc, a ridicat știința ardeleană la nivelul istoriografiei europene. Operele lăsate în urmă îl așază printre cei mai mari istoriografi ai Transilvaniei secolului al XVIII-lea.
Nu a fost o sarcină ușoară ceea ce și-a asumat și ceea ce a împlinit pe măsura puterilor sale. Nu doar a arătat calea cea dreaptă, ci a dat exemplu de comportament corect: a exprimat ideile și principiile ca pe o realitate vibrantă.(…)
Opera de o viață a lui Bod Péter are un mesaj serios și pentru maghiarimea de astăzi: iubirea limbii materne, care îndeamnă la cultivarea ei conștientă, iubirea pământului natal, care obligă la dăinuire, mărturisirea iubirii, recunoștinței, atașamentului și fidelității reciproce, îndemnul la prețuirea semenilor noștri, iar exemplul credinței, al învățării continue și al transmiterii cunoștințelor dobândite ne întărește. Numele său este înconjurat de lumină, cinste și binecuvântare; întreaga sa viață, munca sa de profesor și de savant au fost pătrunse de iubirea limbii materne, a pământului natal și a națiunii sale, de ocrotirea și slujirea acestora. Tocmai de aceea, din 1990 a devenit pe drept cuvânt patronul Liceului Pedagogic Bod Péter din Târgu Secuiesc. Numele său ne îmbărbătează, ne înalță, iar moștenirea sa ne obligă pe toți. Suntem discipolii săi și tocmai de aceea ne revine sarcina de a cultiva mai departe cultul din jurul numelui său, de a face ceea ce a urmărit și el în scrierile sale, iar, folosind cuvintele sale, „Să păstrăm amintiri bune despre oamenii buni!” este datoria noastră. Înțelepciunea și cunoașterea sa să ne fie mereu o făclie arzătoare, iar puterea sa de muncă să fie pildă în munca zilnică de instruire și educație. Ținând seama de cuvintele lui Orbán Balázs „Sfântă este deci amintirea lui înaintea fiecărui maghiar, mare este el, atât de mare cât puțini poate arăta istoria literaturii noastre, o stea de lumină pe cerul înnorat al națiunii noastre.” amintirea sa să trăiască mereu printre noi.
Kis Emese
Bibliografie:
dr. Gudor Botond: Bod Péter, Erdély és Magyarigen tudós lelkipásztora In. Erdélyi Református Naptár 2012.
dr. Gudor Botond: Kartográfia történelem és eredetkutatás Bod Péter (1712-1769) térképében. In Orpheus Noster 2010. II. évf. 1 szám.
Orbán Balázs: A Székelyföld leírása. Babits-Magyar Amerikai Kiadó R.T., Szekszárd, 1991.
